Coroană metalo-ceramică sau coroană pe suport de zirconiu?

27 Aprilie 2015 • Protetică

Pe masură ce înaintăm în vârstă constatăm că dinții noștri suferă tot felul de afecțiuni. Scrâșnitul din dinți, cariile, uzura, fisurile și fracturile dentare, mușcătura incorectă sunt numai câteva din cauzele care pot duce la necesitatea restaurării dentare prin utilizarea coronițelor.

Coroană metalo-ceramică sau pe suport de zirconiu?

Ce sunt coroanele dentare?

Coroana dentară reprezintă acea lucrare protetică ce acoperă integral zona vizibilă a dintelui, adică partea dintelui pe care o observăm când zâmbim, o periem și o utilizăm pentru a mesteca alimentele.

Rolul coroanei dentare este de a restaura partea vizibilă a dintelui, refăcând structura acestuia și redându-i funcționalitatea, coroana dentară indeplinind astfel atât un rol medical, cât și unul estetic.

Când am nevoie de o coroană dentară?

Medicul stomatolog va identifica situațiile în care tipul de afectare a dintelui poate indica utilizarea unei coroane dentare. Cele mai întâlnite situații în care este necesară restaurarea dinților folosind coroanele ceramice sunt:

  • cariile mari, care compromit o mare parte din coroana dentară;

  • cariile care ating camera pulpară și tratamentul impune scoaterea nervului dentar (devitalizarea dintelui);

  • fracturile dentare;

  • ocluzia incorectă;

  • leziunile dentare produse de scrâșnitul din dinți (bruxism);

  • uzura – dintele este foarte abrazat;

  • factorul estetic – atunci când se optează pentru coroana ceramică din motive estetice.

Ce tip de coroană dentară să aleg? Tipuri de coroane dentare

Există o gamă variată de materiale care se folosesc pentru coroanele dentare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale.

Mai rar folosite astăzi sunt coroanele dentare din aur sau din metal, coroane dentare pe care încă le observăm la unele persoane în vârstă sau din mediul rural.

Cele mai folosite în prezent sunt însa coroanele dentare metalo-ceramice sau cele pe suport de zirconiu. Există și o variantă folosită limitat de coroane metalo-acrilice, situație în care pe un suport metalic se aplică acrilatul în locul ceramicii. Această variantă este mai accesibilă din punct de vedere a prețului, însă acrilatul este mai puțin rezistent decât ceramica, iar metalul poate transpare prin acrilat, compromițând funcția estetică a coroanei dentare.

În articolul curent vă voi vorbi despre coroanele dentare metalo-ceramice și cele pe suport de zirconiu, despre avantajele și dezavantajele acestora, sperând ca aceste informații să vă folosească drept ghid pentru alegerile dumneavoastră.

Coroanele dentare metalo-ceramice

Ceramica dentară poate fi folosită atât în combinație cu diverse aliaje metalice, cât și pe surpot de zirconiu. Coroanele metalo-ceramice pot folosi ca suport metale nobile (aur, argint sau paladiu) sau metale nenobile (aliaje metalice speciale).

Coroanele ceramice pe suport de aur (aurul dentar are o compoziție specială și nu trebuie confundat cu aurul folosit de bijutier), argint sau paladiu au cateva avantaje funcționale și estetice. Acestea sunt mult mai rezistente în timp, foarte bine tolerate de organism și, în plus, aceste metale nu corodează niciodată. Ce înseamnă acest lucru? Anumite aliaje metalice, sub influența salivei, suferă efecte de coroziune în timp, ceea ce duce la apariția unor benzi gri la marginea gingiei. Acest lucru nu se întâmplă în cazul coroanelor ceramice pe suport de metale nobile.

Coroanele metalo-ceramice pe suport de metale nenobile sunt însă indicate pe scară largă, având o durabilitate ridicată și fiind foarte accesibile ca preț.

Avantajele coroanelor metalo-ceramice:

  • sunt deosebit de rezistente;

  • redau funcțiile și estetica dinților;

  • au avantajul unic reprezentat de faptul că metalul folosit ca suport realizează legaturi chimice cu învelișul ceramic, ceea ce conferă acestor coroane o deosebită rezistență și protecție în timp a dintelui. Acest avantaj nu apare în cazul celorlalte coroane dentare a căror fixare se realizează pe baza factorilor mecanici.

  • ceramica are transparența asemănătoare dintelui, dând lucrării un aspect natural;

  • ceramica este disponibilă în diverse culori, astfel că se poate asorta culoarea coroniței cu cea a dinților naturali. Coroanele ceramice pot fi lucrate chiar în două culori, pentru pacienții în cazul cărora culoarea naturală a dinților este mai galbenă spre gingie.

Dezavantajele coroanelor metalo-ceramice:

  • deși sunt foarte rezistente, totuși sub acțiunea unor anumite forțe masticatorii se pot sparge. De aceea pentru dinții frontali, care sunt mai subțiri, se preferă astăzi utilizarea coroanelor ceramice pe suport de zirconiu;

  • în timp metalul poate suporta coroziuni sub acțiunea salivei, de aceea pot să apară benzi gri la marginea gingiei, afectând estetica lucrării.

Coroanele dentare pe suport de zirconiu

Zirconiul este un material folosit în practica stomatologică începând cu anii '90, câștigând rapid teren prin calitatea superioară ce o conferă lucrărilor dentare. Coroana ceramică pe suport de zirconiu este obținută printr-un procedeu de frezare computerizată a unui bloc de zirconiu, urmată apoi de adăugarea succesivă de straturi de ceramică. Rezultatul este foarte estetic, cu avantaje superioare altor lucrări ceramice.

Avantajele coroanelor ceramice pe suport de zirconiu:

  • sunt foarte rezistente la forțe masticatorii mari;

  • conferă un aspect estetic deosebit. Coroana ceramică pe suport de zirconiu poate fi modelată în așa fel încât forma și culoarea sa să fie compatibile cu cele ale dinților pacientului.

  • acomodarea pacientului cu acest tip de coroane este foarte rapidă, acestea fiind mai ușoare și având o biocompatibilitate ridicată cu țesuturile moi (eliminând riscul reacțiilor alergice).

  • sunt ideale pentru înlocuirea dinților lipsă sau restaurarea celor incompleți din zona frontală a cavității orale;

  • au o afinitate mult mai mică pentru placa bacteriană;

  • coroana ceramică pe suport de zirconiu are un aspect estetic superior coroanei metalo-ceramice, întrucât este translucidă, lumina penetrând coroana și oferindu-i un aspect foarte apropiat celui specific dintelui natural.

Dezavantajele coroanelor sau lucrărilor ceramice pe suport de zirconiu:

  • un prim dezavantaj îl reprezintă prețul acestora, net ridicat față de coroanele metalo-ceramice;

  • nu se cunoaște cu exactitate durabilitatea în timp a acestor coroane dentare, zirconiul fiind un material relativ nou.

Sfat: coroana dentară nu trebuie să fie niciodată prima opțiune de tratament, întrucât punerea acesteia necesită sacrificiul substanței dure dentare și devitalizarea dintelui. Adresați stomatologului orice întrebare aveți, medicul fiind singurul în măsură să vă orienteze corect și să vă ofere toate răspunsurile de care aveți nevoie.

O zi plina de zambete,

Specialist implantologie CMI Dr. Todosi, București


Pentru informatii suplimentare consulta lista completa de servicii de servicii și tratamente stomatologice de protetică si oferta de preturi si servicii de protetică. Dacă ai o problemă sau nelămurire te rugăm sa ne contactezi pentru a stabili o consultație, un plan de tratament sau alte detalii suplimentare.


Sfaturi și noutăți

10 mituri despre detartraj

10 mituri despre detartraj

16 Aprilie 2015

Detartrajul este o procedură stomatologică nedureroasă prin care este îndepărtat tartrul (piatra dentară) de...

Ce ar trebui să ştiţi despre scoaterea nervului dentar

Ce ar trebui să ştiţi despre scoaterea nervului dentar

6 Aprilie 2015

Scoaterea nervului dentar reprezintă un procedeu necesar atunci când camera pulpară a fost atinsă (în...

Măsea umflată? – ce este de făcut

Măsea umflată? – ce este de făcut

31 Martie 2015

Măseaua umflată (abces dentar) trebuie considerată o urgență medicală și se datorează formării unei colecții de...

Alături de colaboratorii mei și o echipa profesionistă de tehnicieni orice zâmbet poate fi recâștigat. Și, odată cu el, încrederea în sine.

Despre noi

Dorești sfaturi, informații suplimentare și detalii despre serviciile noastre? Solicită o consultație gratuită.

Contactează-ne!