Ce facem în cazul unui dinte spart (fracturi dentare)?
Implantologie • 15 Martie 2015
Fracturile dentare pot să apară în urma mestecării unor alimente tari, precum nuci, alune, sâmburi de fructe, covrigi sau pâine uscată, dar de asemenea se pot produce și în urma unor traumatisme (rutiere, domestice, sportive), prin căderi sau lovituri. Fractura dentară (dinte spart) poate să apară atât în cazul unui dinte devital (dinte care are nervul scos), cât și în cazul unui dinte vital (care prezintă încă nervul).
Fracturile dentare pe dinți devitali
Dinții devitali (care au nervul scos) prezintă o rezistență scăzută și devin casanți în timp. Dacă nu a fost efectuată o lucrare dentară (nu s-a pus coroniță), dintele este predispus la fractură.
Fracturile pe dinții vitali
Dinții care nu au nervul scos sunt dinți vitali. O fractură pe dinții vitali este intâlnită mai ales la copii și la sportivi, care prezintă un risc mai mare de accidentare.
Ce măsuri luăm în cazul unui dinte spart (fracturat)?
În primul rând trebuie să știți că un dinte spart (fracturat) este adesea o urgență medicală, așadar este indicat să vă prezentați cât mai repede în cabinetul medicului stomatolog.
Urmările negative ale unui dinte spart:
-
dacă se amână tratamentul, se poate ajunge la pierderea dintelui;
-
dacă dintele este vital și fractura dentară atinge camera pulpară (zona din interiorul dintelui unde se află nervul și vasele de sânge care hrănesc dentina – practic zona care asigură vitalitatea dintelui), durerea resimțită este puternică, acută. Durerea se accentuează la consumul de alimente dulci, acre, reci. Atenție: există situații în care fractura dentară este asimptomatică, nedureroasă, ceea ce poate îngreuna diagnosticul. În această situație controlul stomatologic de rutină la fiecare 6 luni poate fi salvator.
-
pot apărea răni la nivelul limbii, buzelor si obrajilor, cauzate de marginile ascuțite de la nivelul fracturii dentare;
-
fractura poate fi însoțită de sângerări ale gingiei;
-
fizionomia poate fi grav afectată, mai ales dacă s-a rupt un dinte din față.
Tipuri de fracuri dentare și tratamentul indicat
Există mai multe tipuri de fracturi dentare, tratamentul fiind individualizat pentru fiecare pacient în parte, în funcție de caracterul fracturii.
Fracturile la nivelul coroniței dintelui
1. Fisurile smalțului
Fisurile afectează smalțul și apar ca mici “crăpături” care nu ajung la gingie și care adesea sunt trecute cu vederea. Apar în special la adulți, odată cu înaintarea în vârstă.
De cele mai multe ori fisurile smalțului nu necesită tratament. În cazurile severe de fisuri se poate sigila suprafața dintelui cu un adeziv, un material care “umple” fisurile și previne apariția cariilor, petelor de tutun, cola, cafea, ceai etc.
Are loc o fisură completă, practic “o bucată” din dinte se rupe. Această fractură atinge doar smalțul și în funcție de mărimea părții rupte, se poate face o simplă conturare sau poate fi folosită partea ruptă pentru reatașare la dinte.
De aceea este indicat să păstrați partea fracturată în apă distilată și să i-o prezentați medicului. Nu spălați dintele, nici partea fracturată. Prezentați-vă cât mai repede la medic.
Fracturile coronare pot fi necomplicate sau complicate, atunci când ating camera pulpară, dar și corono-radiculare.
-
Fracturile coronare necomplicate: aceste fracturi au loc la nivelul coroanei dintelui (partea vizibilă a dintelui situată deasupra gingiei) și ating dentina. Pot provoca durere, mai ales la consumul de alimente reci, acre sau dulci. Tratamentul constă în refacerea fizionomiei dintelui sau reatașarea părții fracturate, după caz.
-
Fracturile coronare complicate ating camera pulpară. În această situație se procedează prin scoaterea nervului și se recomandă punerea unei coronițe. Uneori se poate fractura întreaga coroană dentară. În această situație puteți clăti cu apă de gură și este indicat să vă prezentați urgent la medic.
-
Fracturile corono-radiculare ajung pâna la rădăcina dintelui. Pot fi fracturi complete, iar stomatologul poate indica chiar extracția dintelui respectiv.
În anumite cazuri poate fi afectată chiar alveola dentară (zona din arcada dentară în care stă rădăcina dintelui), putându-se ajunge până la avulsie (ieșirea rădăcinii din alveolă). În această situație se umezește rădăcina cu apă distilată, apoi vă prezentați urgent la medic. Păstrați rădăcina în apă distilată până ajungeți la medic. Nu vă spălați pe dinți, nu curățați rădăcina dentară, aceasta prezintă un strat superficial format dintr-un țesut specializat care permite vindecarea dintelui după replantare.
Predispuși la avulsii sunt în special copiii și sportivii, riscul unui traumatism dentar fiind mai mare la aceștia.
Fracturile radiculare (fracturile rădăcinii dentare)
Acestea din urmă încep de la nivelul rădăcinii și se extind către coroana dintelui. Sunt adesea asimptomatice și sunt descoperite la controlul stomatologic. Pacientul poate simți totuși o durere în dinte atunci când consumă alimente de consistență mare (semințe, covrigi, morcovi etc.) sau când strânge puternic dinții. Tratamentul acestor fracturi constă de obicei în extracția dintelui, recomandându-se implantul dentar sau alt tratament, după caz.
Cum prevenim spargerea dinților?
Pentru a evita fracturile dentare este recomandat să:
-
evitați folosirea dinților în locul unei unelte pe care nu o aveți la îndemână;
-
evitați să mușcați din alimente dure (ca morcovi de exemplu) sau să spargeți cu dinții semințe/nuci, să țineți pixul sau creionul între dinți;
-
evitați desfacerea dopurilor de sticlă cu dinții;
-
purtați de fiecare dată gutierele de protecție dacă practicați sporturi de contact.
Dacă “scrâșniți” dinții noaptea sau în situații de stres, atunci suferiți de bruxism. Persoanele cu bruxism pot suferi fisuri și fracturi dentare, tocirea dinților laterali, dar și modificări ale articulației temporo-mandibulare, astfel că bruxismul nu trebuie deloc neglijat. Întrebați de asemenea membrii familiei dacă v-au surprins scrâșnind din dinți. În cazul bruxismului, este recomandată purtarea unei gutiere de protecție în timpul somnului sau în situații de stres.
Programare consultație
Dorești sfaturi, informații suplimentare și detalii despre serviciile noastre? Solicită o consultație gratuită.