Ce alegem: implanturile sau punțile dentare?

25 Septembrie 2015 • Implantologie

Majoritatea pacienților edentați parțial (cu unul sau mai mulți dinți lipsă) se confruntă cu această dilemă: să aleagă o lucrare dentară clasică ori să opteze pentru implanturi?

Implanturi sau punți dentare?

Această întrebare este absolut firească tocmai pentru că într-o astfel de situație ne dorim cu toții cea mai sănătoasă soluție, cea mai durabilă și totodată cea mai rapidă și puțin costisitoare. Din păcate soluția perfectă nu există, iar pacienții se văd nevoiți să se intereseze despre avantajele și dezavantajele implanturilor și lucrărilor clasice, astfel încât, împreună cu medicul, să facă o alegere potrivită.

Corect informat, pacientul poate alege ceea ce i se potrivește dintre cele două soluții, dacă medicul nu contraindică una dintre acestea. Stomatologul va lua în considerare starea de sănătate generală, gradul de igienă orală, starea țesutului osos, obiceiurile vicioase (fumatul, consumul de alcool), gradul de implantare și valoarea parodontală a dinților stâlpi, astfel încât să ajute pacientul în luarea unei decizii avantajoase pentru el și corelată cu statusul medical.

Despre lucrările dentare clasice

Realizarea acestor lucrări presupune șlefuirea și devitalizarea „dinților buni” pe care urmează să se sprijine lucrarea (puntea dentară). Acesta este principalul motiv pentru care majoritatea pacienților se gândesc la optarea pentru implanturi dentare.

Dezavantajele lucrărilor dentare clasice

  • Presupun șlefuirea și devitalizarea dinților „stâlpi” pe care urmează a se monta lucrarea, ceea ce presupune sacrificiul acestor „dinți buni”;

  • Lucrările clasice se realizează în bloc, adică dinții sunt lipiți între ei, neputându-se realiza lucrări individuale (pentru fiecare dinte). Acest dezavantaj este destul de evident pentru dinții din față, pentru incisivi, putând afecta vorbirea, circuitul salivei, dar și aspectul (estetică mai slabă);

  • Există riscul de apariție a unor complicații parodontale la nivelul dinților stâlpi și a unor resorbții osoase în lipsa unei igiene corecte;

  • Lucrările clasice sunt schimbate, în medie, la un timp mai scurt decât implanturile;

Avantajele lucrărilor dentare clasice

  • Timpul de realizare a lucrării este mult mai scurt decât în cazul implanturilor. De aceea pacienții care își doresc rapid restaurarea dentară cel puțin din motive estetice pot opta pentru această variantă. De exemplu, sunt pacienți care au programate evenimente importante și nu au la dispoziție suficient timp pentru realizarea implanturilor.

  • Costurile lucrărilor dentare clasice sunt mai mici decât în cazul implanturilor;

  • Lucrarea dentară clasică este mai ușor acceptată de către pacient din punct de vedere psihologic, deoarece nu presupune o intervenție chirurgicală;

Caz clinic: Punte fixa metalo-ceramică.

Despre implantul dentar

Implantul dentar este astăzi cea mai recomandată metodă de înlocuire a dinților lipsă, imitând structura dintelui natural. Implantul dentar presupune montarea unei tije în os, care joacă rolul rădăcinii, apoi fixarea unei coroane ceramice care va înlocui partea vizibilă a dintelui lipsă. Pentru detalii vezi cum se realizeaza un implant dentar.

Pe implanturile dentare se pot monta atât punți ceramice, cât și coronițe pentru fiecare dinte în parte. Implanturile dentare reprezintă de asemenea o soluție pentru pacienții cu edentație totală (cu toți dinții de pe o arcadă pierduți), cărora le sunt recomandate protezele dentare. Se realizează punți ceramice care se fixează pe implanturi, conferind o stabiltate crescută lucrărilor dentare, funcționalitate ridicată și estetică deosebită.

Dezavantajele implanturilor dentare:

  • Acceptarea psihologică dificilă din cauza intervenției chirurgicale;

  • Timpul lung pe care îl necesită realizarea implantului;

  • Costurile relativ mari comparativ cu lucrările clasice;

  • Necesitatea unei igiene dentare riguroase, în caz contrar existând riscul de pierdere a implantului prin preimplantită;

  • Limitarea realizării implanturilor pentru unele persoane. Pacienții care nu pot avea o igienă riguroasă, fumează peste 10 țigări pe zi, consumă des alcool sau sunt cunoscuți cu diabet sunt sfătuiți să aleagă mai degrabă o lucrare clasică.

Avantajele implantului dentar:

  • Realizarea implantului nu presupune afectarea dinților vecini, păstrând astfel integritatea "dinților buni" ce mărginesc zona edentată;

  • Permite realizarea unei lucrări "dinte cu dinte", rezultatele estetice fiind mult superioare unei lucrări clasice, coroana pe implant fiind greu de diferențiat de un dinte natural;

  • Reprezintă o soluție foarte bună atât din punct de vedere calitativ, cât și funcțional pentru persoanele cu mulți dinți pierduți sau care au nevoie de protezare totală;

  • Durata în timp a lucrărilor pe implant se consideră a fi mult mai lungă decât în cazul unei lucrări clasice;

  • Indiferent de soluția pe care o alegeți, trebuie să știți că protezarea locului rămas liber după pierderea dinților este necesar a fi realizată cât mai repede. Atunci când unul sau mai mulți dinți lipsesc de pe o arcadă, ceilalți dinți migrează, încercând să înlocuiască zona liberă. În această situație apar câteva urmări destul de neplăcute, precum:

  • Afectarea ocluziei și a esteticii, apărând spații vizibile între dinți;

  • Dificultatea de a mesteca sau a menține o igienă orală bună din cauza acumulării resturilor alimentare în spațiile interdentare mărite;

  • Micșorarea spațiului liber, astfel încât să limiteze realizarea unui implant;

  • Retragerea osului – în această situație pacienții care doresc un implant dentar pot avea nevoie de adiție osoasă;

  • Apariția unor probleme parodontale, cu dezgolirea rădăcinilor dinților rămași, ceea ce crește riscul de formare a cariilor, a pungilor parodontale sau chiar riscul de pierdere a altor dinți.

Caz clinic: implanturi si punte fixă metalo-ceramică.

Pentru implantul dentar pot opta și persoanele care prezintă dinți pierduți de multă vreme, atât timp cât starea generală de sănătate și igiena orală recomandă intervenția. Astăzi există soluții pentru aproape orice pacient astfel încât implantul dentar să fie realizat cu succes.

Nu ezitați să ne contactați sau să ne faceți o vizită dacă aveți nevoie de informații privind lucrările clasice sau pe implant. De asemenea vă stăm la dispoziție în cazul în care doriți o a doua opinie medicală.

O zi plina de zambete,

Specialist implantologie CMI Dr. Todosi, București


Pentru informatii suplimentare consulta lista completa de servicii de servicii stomatologice de implantologie si oferta de preturi si servicii de implantologie. Dacă ai o problemă sau nelămurire te rugăm sa ne contactezi pentru a stabili o consultație, un plan de tratament sau alte detalii suplimentare.


Sfaturi și noutăți

Mituri și adevăruri despre anestezia dentară

Mituri și adevăruri despre anestezia dentară

10 Septembrie 2015

Anestezia dentară face parte din categoria anesteziilor locale, ceea ce înseamnă că nu implică pierderea...

Cum se îngrijesc protezele dentare

Cum se îngrijesc protezele dentare

1 Septembrie 2015

Purtarea protezelor dentare rareori aduce complicații în privința sănătății orale, însă poate avea un...

Rezecția apicală: indicații și procedură

Rezecția apicală: indicații și procedură

19 August 2015

Rezecția apicală reprezintă o intervenție chirurgicală endodontică ce constă în îndepărtarea apexului...

Alături de colaboratorii mei și o echipa profesionistă de tehnicieni orice zâmbet poate fi recâștigat. Și, odată cu el, încrederea în sine.

Despre noi

Dorești sfaturi, informații suplimentare și detalii despre serviciile noastre? Dorești o programare?

Contactează-ne!